Biserica de lemn din Plopiș

Biserica de lemn din Plopiș, comuna Șișești, datează din anul 1798. Are hramul în data de 8 noiembrie când se sărbătoresc și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice și pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.

Biserica este situată în Țara Chioarului, pe valea Cavnicului și a fost construită între 1796-1798, din bârne asamblate în sistem „Blockbau”, ctitori fiind sătenii. 

La data construirii bisericii, comunitatea număra doar 200 de suflete. Buni lemnari, cunoscuți fiind pentru frumoasele lăzi de zestre cu care au împânzit ținutul, locuitorii încep în anul 1796 edificarea unei noi biserici care să înlocuiască vechiul lăcaș de cult. La 12 noiembrie1811, spre bucuria celor 49 de familii-ctitor, are loc sfințirea bisericii. Datele privind sfințirea bisericii sunt extrase dintr-un document întocmit cu ocazia târnosirii acesteia, document găsit în piciorul prestolului: „Sfințindu-se acestă sfântă biserică în anul Domnului 1811, noiembrie 12 ... Această biserică s-au făcut nouă de popa Damian.” Tot acolo au fost găsite 49 de monede, depuse câte una de fiecare familie din sat. În anul 1901 biserica este reparată; posibil că tot atunci se ridică tribuna (balconul). În anul 1961 a fost restaurată de către Direcția Monumentelor Istorice. În 1981 pereții sunt spoiți (zugrăviți cu var). Ultima restaurare s-a făcut între anii 1990-1991, pe cheltuiala credincioșilor ortodocși din parohie.

Având dimensiuni modeste: 17 m lungime, 7 m lățime și 47 de m înălțime, biserica din Plopiș se remarcă prin proporțiile sale bine echilibrate, ce o fac cunoscută ca una din cele mai închegate și unitare construcții religioase din Maramureș. Are plan dreptunghiular, cu pridvor pe vest și absida altarului poligonală. La interior, în naos, se remarcă bolta, cu secțiune trilobată, singura de acest tip într-o biserică de lemn. 

Exteriorul este bogat decorat. Fațadele, cu ferestre în acoladă, dispuse pe două niveluri, au un brâu de secțiune semicirculară, cornișa este subliniată de o friză de denticuli în coadă de rândunică, iar consolele acoperișului au terminație în trepte. Pridvorul este mărginit de un parapet traforat și arcade festonate, pe stâlpi delemn. Acoperișul, unitar deasupra naosului și pronaosului, are în coamă, spre vest, terminație în jumătate de con. 

Turnul-clopotniță se ridică parțial deasupra pronaosului și parțial deasupra pridvorului și are camera clopotelor în consolă, deschisă, cu parapet traforat, arcade și acoperiș înalt, piramidal, cu turnulețe de colț.

Pictura a fost executată în anul 1811 de Ștefan Zugravul din Șișești și se păstrează fragmentar pe bolta naosului, unde se remarcă imaginea Sfintei Treimi, scene din Apocalips sau din Ciclul Patimilor, într-o paralelă moralizatoare, caracteristică programelor iconografice din bisericile maramureșene; pictura tâmplei și cafasului sunt opera aceluiași zugrav. Aceluiași pictor îi datorăm și pictura unor icoane, între care și cea de pe masa altarului. În sprijinul acestei afirmații vine inscripția aflată pe spatele icoanei de prestol, inscripție ce atestă paternitatea acesteia, respectiv că a fost pictată de Ștefan Zugravul.

Biserica din Plopiș preia elemente arhitectonice ale bisericii din localitatea vecină, Șurdești. Identitatea formelor și a decorului a făcut ca cele două biserici să fie considerate ca realizate de același constructor, Ioan Macarie. Se remarcă prin eleganța siluetei, pusă în valoare de amplasamentul pe platoul unei coline – perfectă simbioză între creația umană și natură. Ea se diferențiază de alte biserici de lemn prin înălțimea pereților, care sporește amploarea spațiului interior. Biserica din Plopiș reprezintă un exemplu tipic pentru bisericile de lemn din zonă, rezultat al interferenței între tipul de biserici de lemn maramureșene și tipurile de biserici de lemn din zonele etnografice învecinate.

Construită din lemn de stejar, biserica din Plopiș are numeroase particularități ce îi dau o notă de unicitate și realizare tehnică. Remarcabila compoziție volumetrică este subliniată de accente decorative sculpturale, ca brâul de forma unui tor sau friza de arcade oarbe de sub streașină, amintind de decorul arhitecturii de romanic.

Planul bisericii din Plopiș este aproape identic cu cel al bisericii din Șurdești, succesiunea încăperilor fiind de la est la vest, respectiv o absidă poligonală a altarului decroșată, un naos aproape pătrat acoperit cu o boltă, care în secțiune este trilobată (o boltă semicilindrică asezată pe două sferturi de cilindru), un pronaos rectangular tăvănit pe ale cărui grinzi masive se înalță turnul clopotniță și pridvorul cu arcade de pe latura de vest. Dacă bolta naosului, cu profilul trilobat, este unică în arhitectura de lemn din Transilvania și Maramureș, în schimb, monumentalitatea și înălțimea îndrăzneață a turnului nu sunt atinse decât de biserica „geamănă” din Șurdești. Turnul, cu verticalitatea sa accentuată, are alături de coiful central, patru turnulețe cu rol decorativ, dar și un semn distinctiv că satul avea un Sfat al Bătrânilor cu drept de judecată.

Biserica de lemn din Șurdești

Aşezată la 17 km de oraşul Baia Mare, pe drumul spre oraşul Cavnic, localitatea Şurdeşti a devenit, prin Biserica de lemn, o localitate bine cunoscută în lume, având una dintre cele mai mari Biserici de lemn din lume: 72 de metri înălţime. Realizare de vârf al arhitecturii sacre, a Bisericilor de lemn în mod cert, această Biserică este o capodoperă. Ridicată la câţiva ani după ultima năvălire a tătarilor, 1721, Biserica de lemn din Şurdeşti este magnifică, monumentală şi de proporţii neobişnuite pentru Bisericile de lemn. Biserica este inclusă din anul 1999 în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO și se află și pe noua listă a monumentelor istorice.

Pridvorul din faţa principală este sculptat din stejar, ulterior realizat, dar întregul volum, datorită elansării deosebite a turnului pe verticală, este deosebit.

Învelitoarea cu două „poale”, cu rupere de pantă, dă întregului volum un plus de eleganţă şi svelteţe.

Îmbinarea volumului turnului, deosebit de înalt, foarte ingenios asigurat din punct de vedere constructiv, cu volumul general al acoperişului, se face într-un mod original, printr-o evazare a corpului turnului, datorită contravântuirilor, care apoi penetrează sau creşte din „trupul” pronaosului şi el acoperit cu o şarpantă cu pante mari pentru a înlătura rapid apele şi zăpezile.

Monument de arhitectură de primă mărime în domeniul arhitecturii lemnului, Biserica din Şurdeşti are soluţii constructive deosebite, care-i permit să trimită turnul ca o săgeată spre cer la o asemenea înălţime.

Astfel, pe grinzi duble, puternice, aşezate în cruce peste pronaos, sunt aşezaţi cei patru stâlpi ai turnului, având „pop” central, care pleacă încă de aici de pe tavanul pronaosului, totul din stejar, bine dimensionat şi asigurat din punct de vedere al structurii de rezistenţă.

Turnul este puternic, contravântuit pe toate direcţiile, cu contravântuiri de stejar masive, pe care meşterii populari le-au dimensionat corect, cunoscând roul lor esenţial în preluarea eforturilor provenite de la vânt.

De asemenea, sunt contravântuite cu diagonale masive din stejar toate feţele turnului, pe tronsoane, precum şi două contravânturi pe diagonalele secţiunii pătrate a turnului, legate şi de „popul” central din stejar masiv. Dacă analizezi o îmbinare complexă între o talpă a turnului din tavanul de peste pronaos şi o contravântuire, pot simţi şi specialiştii gradul de iscusinţă al meşterilor locali, cunoscători ai lemnului, precum şi ai principiilor solicitărilor elementelor de rezistenţă ale structurii. „Popul” central ca pivot central, care merge până în vârful (fleşei) şarpantei turnului, asigură mereu legătura cu contravântuirile orizontale duble ale căpriorilor diametral opuşi.

Şarpanta turnului, deosebit de înaltă, este de o concepţie îndrăzneaţă, ce uneşte cei opt căpriori lungi, din stejar, care sunt dublaţi de alţii, realizând ruperea de pantă a şarpantei turnului în zona celor patru turnuleţe şi o structură spaţială „con în con”, pentru asigurarea la vânt a acoperişului la astfel de dimensiuni ieşite din comun.

Cei care au conceput întreaga Biserică şi au dimensionat turnul au avut şi un simţ deosebit al proporţiilor, făcând corecţii optice la toate elementele importante ale turnului, ţinând cont de înălţimea la care se găsesc. Un exemplu concludent: turnul în secţiune orizontală, la înălţimea foişorului, are dimensiuni deosebite (4,20 m x 4,20 m), iar parapetul foişorului 2,50 m. înălţime. Şarpanta este în două „poale” pe tot conturul, având de asemenea (cea superioară) şi rupere de pantă, pentru a asigura îndepărtarea, cât mai rapidă, a apelor şi a zăpezilor şi cât mai departe, pentru a nu afecta prima „poală”.

Deosebit de ingenios sculptat şi original în arhitectura acestei Biserici de lemn este porticul de intrare, fiind dezvoltat pe două nivele, în arcade, cu număr impar (cu gol în ax), având o contribuţie esenţială în ansamblul imaginii din faţada principală, mult îmbunătăţită astfel, realizând şi acea senzaţie de uşurare pentru a nu părea greoaie imaginea de ansamblu, dată de un turn atât de masiv şi voluminos.

Pe întreg perimetrul pereţilor se remarcă funia împletită, sculptată într-una din bârne, ce „leagă” de jur împrejur Biserica. De asemenea, ca elemente deosebite, cele patru turnuleţe de la baza turnului mare, care sunt bine proporţionate comparativ cu turnul mare şi de un deosebit efect arhitectural. Pictura a fost realizată de zugravul Ştefan din Şişeşti, pictor local, bine cotat între zugravii de Biserici din zonă. Este datată la 1783, precum şi o serie de icoane independente, semnate de acelaşi autor, lucrate în tempera. Bolta naosului este pictată în culori deosebite. Sfânta Treime este înconjurată de îngeri care zboară; evangheliştii sunt pictaţi în cele patru extremităţi, în medalioane. Spre altar, în centru, este Sfânta Treime, cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit (în chip de porumbel) în care Isus ţine crucea. Spre nord este Prorocul Ilie şi Elisei, în căruţă de foc. Pe partea opusă,o scenă din Apocalipsă, cu sfeşnicul de aur cu şapte braţe. Pe altar se disting: „Coborârea de pe cruce” şi scene din Patimile Mântuitorului, precum şi scene din Vechiul Testament.

Mormintele vechi din fața bisericii imită sarcofagele de tip roman. La toate crucile există semiluna, pentru a proteja de o posibilă invazie a tătarilor, ultima invazie fiind datată în anul 1717.

Biserica de lemn din Şurdeşti este, în mod cert, o capodoperă a sculpturii populare, o „minune” ca mod de realizare tehnică şi de îndrăzneală constructivă deosebită, ce pare a duce la limita capacităţii de rezistenţă a lemnului. Este în mod cert o realizare de vârf a geniului popular al oamenilor care trăiesc pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

 Biserica de piatră Cetățele

Prima biserică s-a construit în satul Cetățele la mijlocul secolului al XVII-lea și era făcută din lemn de stejar, în stilul specific Maramureșului, având hramul „Cuvioasa Parascheva”. Bisericuța din lemn a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Izvoarele (Bloaja) unde se află și astăzi.

Biserica actuală, în care se slujește, datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este inclusă pe lista bisericilor monument-istoric, aflându-se într-o stare foarte bună de conservare, păstrând hramul „Cuvioasa Parascheva”. Corpul bisericii este realizat din piatră brută, iar turnul este din lemn. Zidurile sunt groase atingând dimensiunea de 90 cm și acoperișul este cu o învelitoare din draniță (șindrilă).

Piesa cea mai valorosă o reprezintă catapeteasma (iconostasul) realizat din lemn de tei, sculptat, traforat și pictat; iconostasul are la bază 6,6 m iar înălțimea de 6 m. După cum rezultă din inscripția chirilică de pe icoana de pe prestol, iconostasul este opera artistului Ștefan Zugravul care o semnează la 1785.

Lângă biserică se află „masa moșilor” care datează din secolul XVIII.