În viaţa comunităţilor româneşti din Ţara Chioarului, Ţara Maramureşului sau Ţara Lăpuşului, păstrarea obiceiurilor este un fenomen de rezistenţă în faţa vitregiei timpurilor, un semn de nobleţe a fiinţei noastre, a nepierderii unor tradiţii pe care alţi europeni, luaţi de val, le-au pierdut de secole. Şi putem spune alături de Ioan Alexandru care, citând celebra zicere a lui Nicolae Iorga: “Renaşterea unui popor poate începe de la un sat”, adaugă: “Pentru renaşterea românească de azi, Maramureşul nu e un sat, ci un ţinut spiritual, o fiinţă morală, o demnitate lăuntrică. A fi ţăran pe aceste pământuri înseamnă a fi Împărat – criteriu de valoare. Există o credincioşenie în perenitatea neamului, o evlavie a lumii. Din trupul şi din duhul Maramureşului să învăţăm o rânduială spirituală.”
Poate că şi de aceea Maramureşul a fost numit de către etnologi şi istorici “memoria ancestrală a Europei”.
În postul Paştelui, cu două săptămâni înainte, feciorii din Şurdeşti îşi aleg doi crai, care vor organiza întreaga sărbătoare. Tot în aceste zile îl aleg şi pe cel care a ieşit primul la arat şi îl numesc “Udători”. Udăto¬riul trebuie să fie om harnic, bine văzut în sat, să aibă copii “pentru ca anul să fie roditor”. Craii şi ceilalţi feciori urmăresc respectarea regulilor postului: să nu umble la fete, să nu facă alte fapte nepermise în post. În ziua de Sânjorz, sau a doua zi de Paşti, dacă acesta cade mai târziu, după slujba de la biserică, are loc binecuvântarea preotului. Tot acum se “ridică” Udătoriul şi se împart, tot prin ridicare, funcţiile: Judecătorul, Socotitorul, Înmulţitorul, Scăzătorul, Plotonierul, Şeful de post etc., după câţi feciori sunt. Se pleacă acasă la Udători, care deja a ascuns un ban în nişte cioate de lemn, pe care feciorii trebuie să le spargă să-l găsească. Este, de fapt, un adevărat spectacol. Banul poate fi ascuns şi ca ic în toporiştea securii. După ce s-a găsit banul, craii îi ridică pe Udători, se pregăteşte plugul şi teleguţa, se înjugă boii şi pleacă spre râu. Udătoriul încearcă mereu să fugă, alţi prieteni fură roata sau dejugă boii – să-i împiedice pe feciori să-l poarte spre râu. După ce este udat la râu, feciorii fac un joc, “Ardelenescu”, şi se îndreaptă spre casa Udătoriului. Se servesc sarmale, horincă, prăjituri, se face joc, craii urmărind să nu joace fată cu bărbat însurat sau fecior cu nevastă, încălcarea acestor interdicţii fiind pedepsită cu lovituri de mai la talpă. Un tribunal ad-hoc intră în funcţiune. Judecătorul, Procurorul dau pedeapsa. Socotitorul le socoteşte, Înmulţitorul le măreşte, Scăzătorul le scade. Este un adevărat spectacol pentru întregul sat şi pentru cei veniţi din împrejurimi. Jocul durează până noaptea târziu. În prima duminică după Paşti, Duminica Tomei, se aruncă maiul, semn că toate interdicţiile pe care le aveau au căzut.
