INFORMAȚII GENERALE

Știri

Personalități

Personalități

VASILE LUCACIU

Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti” s-a născut în 21 ianuarie 1852 în localitatea Apa, judeţul Satu Mare și s-a stins din viață pe 29 noiembrie 1922 la Satu Mare, judeţul Satu Mare. A fost preot român greco-catolic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, politician, memorandist și făuritor al României Mari.
S-a născut în familia învăţătorului şi cantorului Mihai Lucaciu din satul Apa, judeţul Satu Mare. Mihai Lucaciu conducea şcoala confesională greco-catolică românească din sat.
Vasile Lucaciu a învăţat la şcoala sătească de care se ocupa tatăl său, până când acesta a fost mutat din satul Apa în Baia Mare, judeţul Maramureş, în anul 1858. Timp de patru ani Vasile a urmat cursurile şcolii băimărene. A fost cel mai bun elev al acestei şcoli, aşa că după ce a încheiat perioada de studii aici, tatăl său l-a înscris la gimnaziu. După terminarea gimnaziului a fost înscris la liceul din Ungvar, Ungaria. Acolo a locuit la unchiul său, profesorul de teologie Nicolae Toth, ajuns mai târziu episcop de Eperjes.
Neputând suporta rigurozitatea şi orientarea filomaghiară a bătrânului său unchi, Vasile l-a rugat pe tatăl său să îl mute de aici. Tatăl său a vrut să îl ducă înapoi la Satu Mare, dar Vasile a cerut să fie trimis la Oradea, la liceul premonstratens. Neavând bani pentru această călătorie, mutarea la Oradea părea imposibilă. Dar Vasile Lucaciu a pornit pe jos spre Oradea, mâncând pâine goală şi dormind în clăi de fân găsite în drum sau sub cerul liber.
Ajuns la Oradea, Vasile s-a întreţinut cu greu, dând lecţii copiilor bucătarului de la Episcopia Romano-Catolică. Liceul premonstratens din Oradea a constituit pentru Vasile Lucaciu o mare dezamăgire, mai ales din cauza disciplinei foarte dure la care era supus aici.
Decepţionat de liceul pe care şi-l alesese, l-a abandonat şi s-a înrolat în armata austro-ungară, dar aici a făcut cunoştinţă cu o lume şi mai dură şi care îi solicita şi mai multă disciplină. Disperat, a apelat la tatăl său pentru a-l scoate din armată, ceea ce acesta a reuşit, însă cu mari eforturi financiare.
Eliberat din armată, V. Lucaciu a dat examen pentru clasa a VI-a de liceu şi a participat la concursul pentru stipendiile acordate de Episcopia greco-catolică română, pe care l-a câştigat. Cu banii din această stipendie a plecat la Roma, Italia, unde a studiat clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu şi s-a înscris la Teologie.
A absolvit Teologia doctor cum laudae. S-a întors după şase ani în Transilvania, în anul 1874, cu titlul de doctor în teologie şi filozofie. Avea 22 de ani.
Prima slujbă pe care a primit-o V. Lucaciu a fost cea de preot în satul Sâncraiu, unde a păstorit timp de trei ani.
În acest timp a colaborat la publicaţiile româneşti "Gazeta Transilvaniei", "Foaia Poporului" şi "Tribuna", tot acum intrând în legătură cu conducătorii românilor din Transilvania, dr. Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Aurel Suciu, Teodor Mihali.
După trei ani petrecuţi ca preot în Sâncrai, a fost numit profesor de religie la gimnaziul de stat din Satu Mare. Aici a desfăşurat o activitate intensă, începând cu insistenţă să ceară introducerea limbii române în gimnazii şi licee. A făcut în acest sens numeroase intervenţii la guvernul maghiar şi a scris o serie de articole în ziarele româneşti care apăreau la Braşov, Arad, Sibiu şi Blaj. Efectul obţinut a fost invers. În loc să să obţină ceea ce şi-a dorit, şi-a atras ura colegilor maghiari şi a autorităţilor statului ungar. Dar legea în vigoare în acea perioadă spunea că profesorii sunt inamovibili, aşa că oricâte obstacole administrative i se punea, pe cale legală Vasile Lucaciu nu putea fi înlăturat din şcoală.
Totuşi, pentru a-l scoate din liceul sătmărean şi a-l îndepărta de zonele locuite de români, ministrul Instrucţiunii Trefort Agoston i-a propus postul de secretar general al ministerului, pentru care trebuia să se mute din Transilvania în Ungaria propriu-zisă. Realizând capcana în care era atras, V. Lucaciu a refuzat categoric postul propus, spunând: „Guvernul nu are atâtea milioane, pentru cari eu să decid să părăsesc poporul român şi să mă înstreinez de neamul meu”. A doua zi a fost trimis la Lucaciu, de către ministru, episcopul Ioan Szabo de Gherla, cu misiunea de a-l convinge să plece de la Satu Mare. Aceasta a reuşit să îl convingă arătându-i lui Lucaciu că dintr-o poziţie de la minister va putea să facă mai mult pentru români decât de la gimnaziul din Satu Mare.
Lucaciu a acceptat, dar a fost numit până la urmă nu secretar general al ministerului Instrucţiunii, ci profesor la Losoncz, în Ungaria. Timp de un an şi-a făcut datoria aici, dar văzând că nu se mai întâmplă nimic, a demisionat şi fără a mai aştepta răspunsul ministerului, a plecat direct la Gherla.
Ajuns la Gherla, a cerut episcopului Ioan Szabo o slujbă ca preot, chiar şi în cea mai săracă parohie, cu singura condiţie ca aceasta să fie românească. Ca urmare, a fost numit preot în satul Şişeşti din judeţul Maramureş. În acest sat V. Lucaciu s-a hotărât să ridice o biserică românească din piatră, pe care a reuşit să o construiască cu bani din donaţii, pentru că satul era prea sărac să o poată finanţa. Arhitectura bisericii a fost imaginată de V. Lucaciu asemănătoare cu cea a Catedralei Sf. Petru din Roma.
La sfinţirea bisericii, sub acoperiş, se putea citi inscripţia pusă de el, care spunea "Pro S Unione Omnium Romanorum", ceea ce se putea traduce ca "Pentru Unirea Tuturor Românilor", formulare interpretabilă, pentru că se putea referi la unirea tuturor românilor într-o singură ţară sau la unirea religiei ortodoxe a românilor cu cea greco-catolică. Totuşi, discursul lui Lucaciu nu a lăsat nici un dubiu la ce unire se gândise el: aceea a tuturor românilor într-o singură ţară. Drept urmare, a fost mustrat de episcopul Ioan Szabo, care l-a acuzat de instigare la revoltă a românilor, mustrare rămasă fără alte urmări pentru Lucaciu. Această inscripţie şi acest discurs a marcat intrarea lui Vasile Lucaciu în lupta politică pentru drepturile românilor din Transilvania şi Ungaria.
La scurt timp după instalarea lui Vasile Lucaciu în Şişeşti şi mai ales după inaugurarea Bisericii, aceste locuri au devenit nu numai cunoscute ci şi căutate şi vizitate, chiar în lipsa „Leului” de acasă, de către personalităţii ale timpului – oameni politici, colaboratori ai săi sau distinşi consacraţi ai scrisului. Printre cei din urmă numărându-se și binecunoscutul epigramist Cincinat Pavelescu care a poposit la Șișești în anul 1905.
O altă mărturie fotografică în care sunt uşor de recunoscut, alături de Vasile Lucaviu, personalităţi, dintre care amintim pe George Coşbuc, Vasile Goldiş, I. Rusu-Şirianu, imortalizare făcută în Locul de Adunare a Românilor, pavilionul din Şişeşti anume construit de părintele Lucaciu.
Intrarea în lupta politică
La propunerea dr. Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu a fost ales membru în Comitetul Partidului Naţional Român din Ardeal, în rândurile căruia va rămâne până la moarte. Lupta lui Vasile Lucaciu a continuat prin articole scrise în ziarele româneşti şi prin discursuri ocazionale ţinute cu prilejul peregrinărilor sale prin Ţara Moţilor şi a Maramureşului. În această perioadă şi-a câştigat imaginea de profet al românilor, ajungând să fie foarte iubit de ţăranii români.
Activitatea sa de propagandă pro-românească nu putea rămâne neobservată de autorităţile maghiare, care în scurt timp l-au arestat, în urma unei întruniri ţinută la Tăuţii de Jos. A fost condamnat la închisoare de Tribunalul din Satu Mare şi aruncat în temniţă, unde a fost foarte prost tratat, în speranţa că va muri.
În anul 1892 a fost condamnat din nou pentru un delict de presă, pentru că scrisese un articol în "Tribuna", în favoarea unor ţărani bătuţi de jandarmi. Abia ieşit din închisoare, e acuzat că ar fi pus la cale explozia casei notariale din Ferenzei, cu toate că autorul era cu totul altcineva, şi anume notarul comunal, cu care nu avea nici o legătură. Cu toate că era nevinovat, a fost condamnat la două luni de închisoare şi amendă de 50 florini, apoi pedeapsa i-a fost majorată la patru luni de închisoare.
Memorandist
Tot în anul 1892 a participat, împreună cu fruntaşii românilor din Transilvania, la redactarea faimosului Memorandum, care dorea să prezinte împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph, nedreptăţile la care sunt supuşi românii în statul maghiar. După redactarea Memorandului, cea mai mare parte a fruntaşilor români a fost de părere ca acesta să fie păstrat în dosare şi să fie înaintat împăratului altădată, când se va ivi o ocazie favorabilă. Vasile Lucaciu a fost cel mai aprig susţinător al acţiunii imediate, ceea ce nu s-a întâmplat. Retras la Şişeşti după participarea la redactarea Memorandului, el a continuat să publice articole în presa românească, articole care vorbeau de persecuţiile la care erau supuşi românii de către autorităţile maghiare. Ca urmare, a fost din nou arestat şi întemniţat. Această arestare i-a determinat pe membrii Comitetului Naţional să decidă înaintarea Memorandului către împăratul habsburg imediat ce Vasile Lucaciu va ieşi din închisoare.
Trei sute de delegaţi români au fost aleşi pentru a prezenta Memorandul la Viena, împăratului, şi ei au fost conduşi de dr. Vasile Lucaciu. Împăratul a refuzat să se întâlnească cu delegaţii şi să primească Memorandul, trimiţându-l guvernului maghiar, care a dezlănţuit teroarea împotriva petiţionarilor.
Întors acasă, Lucaciu scrie o circulară, pentru a convoca membrii Comitetului Naţional la sfat, pentru a vedea ce e de făcut în situaţia creată. Circulara sa "dacă n-aş avea cerneală v-aş scrio cu sângele meu, pentru a vă face să lăsaţi teama şi să veniţi să începem lupta, lupta cea mare, care ne va aduce izbăvirea. Trebuie să ne-o aducă, fiindcă dreptatea e cu noi" nu a mai fost multiplicată, pentru că au intervenit din nou autorităţile. Din nou Vasile Lucaciu a fost arestat şi aruncat în închisoare, la Szeged, Ungaria.
Deja Vasile Lucaciu devenise personaj de legendă pentru români, care au înţeles că lupta pentru drepturile lor naţionale, astfel încât poporul i-a compus o doină, numită "Doina lui Lucaciu". Aceasta devenise un asemenea simbol, încât cei care îndrăzneau să o cânte erau vânaţi de jandarmii maghiari.
După eliberarea din închisoarea din Szeged, Lucaciu a fost urmărit permanent de autorităţi, i s-a cenzurat corespondenţa sau i s-a reţinut la poliţie, a fost izolat pentru a nu mai putea comunica cu nimeni. Mai mult, episcopul Ioan Szabo, făcând jocul autorităţilor, l-a suspendat din postul de preot al satului Şişeşti, din cauza inscripţiei pusă pe biserica din sat. Vasile Lucaciu a făcut apel la Papa de la Roma, care a numit o comisie care i-a dat dreptate lui Lucaciu, pedepsindu-l pe episcop.
În anul 1894 a fost din nou târât în proces de către autorităţi, de data aceasta în chestiunea Memorandului. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, cea mai mare pedeapsă acordată unui memorandist. Procesul a avut un larg ecou în Europa, iar în anul 1895 regele Carol I al României a intervenit pe lângă împăratul Franz Joseph pentru a-i graţia pe memorandişti, ceea ce s-a şi întâmplat.
Deputat în Parlamentul de la Budapsta
Lupta lui Vasile Lucaciu a continuat în presă, pentru trezirea maselor de români la conştiinţă naţională. În anul 1907 a fost din nou întemniţat la Szeged, din cauză că a împărtăşit în scris ideea de libertate naţională. În acelaşi an, Comitetul Naţional l-a propus pentru a fi candidat la deputăţie în circumscripţia electorală Beiuş, judeţul Bihor, contra candidatului guvernului, contele Tisza. Lupta pentru deputăţie a fost dură, cu implicarea masivă a autorităţilor şi mari persecuţii la adresa votanţilor români. V. Lucaciu a ieşit câştigător, cu o zdrobitoare cifră de 75% din voturi în favoarea sa. Astfel, Vasile Lucaciu ajungea deputat în Parlamentul din Budapesta.
Primul discurs al lui Lucaciu în Parlamentul din Budapesta a avut ca subiect cererea de drepturi pentru românii din Transilvania, în administraţie, justiţie, învăţământ etc. Lupta sa a continuat în Parlament până la izbucnirea Primului Război Mondial.
Cu riscul pierderii vieţii, Vasile Lucaciu a trecut în România împreună cu Octavian Goga. Aici a început să îi viziteze pe toţi miniştrii români, pentru a-i determina să angajeze România în război, pentru cucerirea Ardealului. A participat masiv în presă la propaganda favorabilă intrării României în război de partea Antantei.
Pentru că i se motiva că guvernul român aşteaptă să vadă ce va face Italia în război, Vasile Lucaciu a plecat în această ţară, unde a desfăşurat ample acţiuni de propagandă pentru intrarea acestei ţări în război de partea Antantei, sperând că România, văzând exemplul, va face la fel.
Revenit în ţară după intrarea Italiei în război de partea Aliaţilor, V. Lucaciu a fost ales preşedinte al Ligii Culturale, membru în Federaţia Apărării Naţionale, desfăşurând o activitate şi mai intensă pentru ca România să intre în război pentru eliberarea Transilvaniei. Eforturile sale au fost încununate de succes, la 15 august 1916 România intrând în război şi începând invazia în Transilvania.
Vasile Lucaciu a pornit la mobilizarea românilor ardeleni, foşti soldaţi austro-ungari, pentru a constitui regimente de voluntari care să lupte în armata română pentru eliberarea Transilvaniei. A avut din nou succes, mii de voluntari ardeleni, din rândul prizonierilor din Rusia, formând regimente şi alăturându-se armatei române. După această reuşită, a plecat în S.U.A, unde a reuşit să organizeze unităţi de voluntari români care au luptat în armata americană trimisă pe frontul din Franţa.
La 1 Decembrie 1918, la Marea Unire de la Alba Iulia, Vasile Lucaciu a primit, la propunerea Consiliului Dirigent, funcţia de membru în acesta, fără portofoliu, el aflându-se încă la Roma. Acest gest a fost recunoaşterea eforturilor depuse de Leul din Şişeşti pentru realizarea Marii Uniri.
Deputat în Parlamentul României Mari
După Marea Unire, în anii 1919 şi 1920, Vasile Lucaciu a fost ales deputat de Baia Mare în Parlamentul din Bucureşti. Una dintre cele mai importante propuneri ale sale ca deputat român a fost legată de reforma agrară. El sfătuia ca marile proprietăţi să nu se fărâmiţeze excesiv, ci să fie date ţăranilor care să le lucreze în asociere, pentru a avea câştiguri mai bune sau în caz contrar măcar să i se asigure ţăranului român mijloacele necesare de producţie, fără de care nu putea lucra eficient pământul cu care fusese proaspăt împroprietărit.
Pe motive de sănătate s-a retras din viaţa politică, dar stăruindu-se pe lângă el, s-a lăsat convins să candideze din nou din partea Partidului Naţional Român pentru un post de deputat, în iarna anului 1922. A fost înfrânt prin falsificarea voturilor şi chiar a fost agresat fizic de către contracandidat. După acest eveniment, s-a retras din viaţa politică, trăind în izolare, uitat de majoritatea celor pentru a căror drepturi naţionale luptase.
După o boală care l-a ţinut la pat circa trei luni, dr. Vasile Lucaciu, supranumit "Leul din Şişeşti" pentru vehemenţa şi forţa cu care îşi susţinea cererile politice, a murit în noaptea de 29 noiembrie 1922, în casa sa din Satu Mare. A fost înmormântat la biserica din Şişeşti, judeţul Maramureş.
În semn de recunoştinţă, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu l-a decorat post-mortem cu Ordinul „Steaua României” în grad de mare comandor (depusă pe sicriul său). De asemenea, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu l-a avansat, post-mortem, la rangul de vicar episcopesc.

GHEORGHE ȘIȘEȘTEAN

Gheorghe Șișeștean s-a născut pe 25 aprilie 1954 în comuna Șișești Maramureș și s-a stins din viață la data de 28 octombrie 2012, la Zalău. A absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti, secţia Sociologie, fiind licenţiat în sociologie în anul 1978. A urmat apoi cursuri la “Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales Paris”, specializarea etnologie-antropologie, cursuri finalizate cu o diplomă de master, DEA, în anul 1992. Şase ani mai târziu în anul 1998 a devenit Doctor în sociologie, a fost profesor la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane la Universitatea din Oradea, specializarea Sociologie, profesor asociat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti şi conducător de doctorat la această instituţie. Pe lângă funcțiile de profesor și sociolog, Gheorghe Șișeștean este și autorul a nenumărate lucrări printre care amintim: “Forme de viaţă românească în nord-vestul Transilvaniei”, “Etnie, confesiune şi căsătorie în nord-vestul Transilvaniei”, “Economia rurală şi sfârşitul lumii”, “Ascension et hypostases initiatiques de l’âme”, “Formes de vie paysanne dans le Nord-Ouest de la Transylvanie”, “Antropologie şi sociologia sacrului”, “Dicţionar de sociologie rurală”, “Ţăranii şi noua Europă”, “Atlasul sociologic rural”, “Români care s-au stins.Valahii din Carpaţii Nordici şi românii din Ungaria”. Gheorghe Şişeştean a fost membru al Asociaţiei Sociologilor din România, membru în Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei de etnologie L’Europe, la civilisation du pain, Paris; membru în comitetul de redacţie al revistelor “Histoire anthropologique de l’alimentation (Chine-Europe)” şi “Maison des Sciences de l’Homme” (MSH) Paris. De-a lungul întregii sale activităţi a participat la sesiuni naţionale şi internaţionale. La Editura “Caiete Silvane” a CCAJ Sălaj i-au fost publicate cărţile: “Forme tradiţionale de viaţă ţărănească. O cercetare sociologică a Sălajului” în anul 1999 şi “Etnie, confesiune şi căsătorie în nord-vestul Transilvaniei” în anul 2002. Cu sprijinul CCAJ Sălaj, în anul 2012, la Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca, i-a apărut cartea “Românii care s-au stins.Valahii din Carpaţii Nordici şi românii din Ungaria”, carte lansată la Colegiul Naţional “Silvania” din municipiul Zalău, unde profesorul a predat mulţi ani. Volumul precizat a fost lansat în luna mai a anului 2012, lansare urmată de conferinţa “Unitatea socio-culturală a satului carpatic”.
Gheorghe Șișeștean a fost premiat pentru activitatea s-a deosebită cu Premiul „Henri Stahl” al Academiei Oamenilor de Știință din România pe 2009, pentru ”Tratat de sociologie rurală”. Iar în 2012 Sălajul l-a răsplătit cu Premiul pentru contribuții deosebite aduse la conservarea și promovarea patrimoniului imaterial al Sălajului.
Gheorghe Şişeştean a primit titlul de cetăţean de onoare, post-mortem, al municipiului Zalău, în cursul anului 2013.

IOAN ȘIȘEȘTEAN

Ioan Șișeștean s-a născut la data de 11 iunie 1936 în comuna Șișești, pe atunci în județul Maramureș (interbelic), fiind copilul cel mai mic al unei familii de țărani binecuvântați cu opt copii. După absolvirea școlii primare din comuna natală, urmează cursurile Liceului teoretic “Gheorghe Șincai” din Baia Mare. La vârsta de 12 ani descoperă lucrarea “Teologia spirituală”, moment în care a început și pregătirea sa autodidactă.
A lucrat pentru o perioadă la o bibliotecă comunală, a fost profesor suplinitor de matematică, fizică și chimie la clasele V-VIII ale școlii din Rus, apoi a fost angajat ca laborant chimist la Uzina UUMR din orașul Baia Mare. De fiecare dată a fost dat afară din serviciile unde a lucrat, pentru că provenea dintr-o familie de chiaburi.
Biserica Greco-Catolică fiind scoasă în afara legii de către regimul comunist, tânărul Ioan Șișeștean studiază teologia în mod clandestin și este hirotonit în secret ca preot greco-catolic la 13 martie 1972 de către Episcopul Dr. Ioan Dragomir al Maramureșului. Din acel an începe să oficieze slujbe în casa sa natală din satul Șișești. Odată cu căderea regimului comunisr, în anul 1990, devine preot greco-catolic în comuna natală Șișești.
Iar după redeschiderea Institutului Teologic Greco-Catolic "Alexandru Rusu" din Baia Mare, lucrează ca profesor de teologie dogmatică. La începutul anului 1994 este numit de către PS Episcop Lucian Mureșan ca Vicar al Maramureșului istoric, la Sighetu-Marmației.
La 4 iulie 1994, în locul PS Lucian Mureșan, numit Mitropolit la Blaj, este numit prin Decretul nr. 104, de către Congregația pentru Bisericile Răsăritene, ca Episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului. Consacrarea sa ca episcop a avut loc la 11 septembrie 1994 în orașul Baia Mare, prin punerea mâinilor de către Mitropolitul Lucian Mureșan, asistat de către PS Virgil Bercea, Episcop-auxiliar de Făgăraș și Alba Iulia și Alexandru Mesian, Episcop-coadjutor al Lugojului. Funcția de episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului a avut-o până în 12 aprilie 2011, când încetează din viață la reședința familiei din Baia Sprie în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat pe 16 aprilie în biserica greco-catolică ”Sfânta Maria” din Baia Mare.
Alături de un mare număr de credincioși greco-catolici, la înmormântare au participat autorități locale și peste 160 de preoși și episcopi romano-catolici și greco-catolici din România și străinătate. Nuntiul Apostolic Francisco-Javier Lozano, ambasadorului Vaticanului în România și Republica Moldova, a fost de asemenea prezent la înmormântare.

Comuna Şişeşti este aşezată în partea central-vestică a judeţului Maramureş...

PREZENTARE

Conform ultimului recensământ efectuat în 2011, populația comunei Șișești se ridică la 5.289 de locuitori...

DATE DEMOGRAFICE

Biserica de lemn din Plopiș, comuna Șișești datează din anul 1798. Are hramul în data de 8 noiembrie când se sărbătoresc și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

OBIECTIVE TURISTICE

Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti” s-a născut în 21 ianuarie 1852 în localitatea Apa...

PERSONALITĂȚI